Elba, în semifinale

Redactor:
Radu Faur
Elba, în semifinale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alb-violeții au avut câștig de cauză într-o serie neobișnuită,
soldată cu trei victorii ale oaspeților în cinci meciuri.

Elba și CSU Sibiu se aflau la egalitate, 2-2, iar jocul decisiv a
avut doza firească de tensiune, în special în final. Echipa lui
Dragan Petricevic conducea în minutul 8 cu 27-3, dar gazdele și-au
revenit și au ajuns la doar un punct distanță de Elba, în ultimul
sfert. Timișorenii au gestionat mai bine finalul și s-au impus până
la urmă cu 78-75, însă prețul succesului a fost plătit prin
accidentările lui Velickovic și Tudosă. Milos Pesic, „victima” din
jocul patru de la Timișoara, în care și-a spart capul, a fost
sâmbătă principalul marcator al oaspeților: 27 de puncte.

Petricevic,
îngrijorat

Antrenorul timișorenilor nu a putut gusta din plin bucuria
calificării. Problemele medicale ale lui Velickovic și Tudosă l-au
pus pe gânduri pe tehnician, înaintea penultimei faze a
play-off-ului. „Din păcate am plătit un mare preț pentru această
calificare. Tudosă e la spital cu o entorsă la gleznă, Velickovic
practic nici nu poate să meargă. Nu știu cu ce forță putem să
așteptăm jocul din semifinale, dar să fiți convinși că vom face tot
posibilul să mergem mai departe, să vedem cât de repede putem să
refacem jucătorii”, a declarat Dragan Petricevic pentru Radio
Timișoara.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii norocoși

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×